Mi s-a intamplat ieri. Nu m-am dus la scoala si am ramas acasa cu mama.
Era in jur de ora 11, stateam la mine in camera citind...cand...imi atrage atentia o fraza "Credinta mea e ca prieteniile mari au darul sa distruga despartirile si pe a mea o socotesc dintre acestea." Am citit chestia asta de 3 ori dupa care mi-a zburat gandul departe, nu am mai putut sa citesc. Am lasat cartea pe noptiera si am inceput sa ma gadesc la mine, la prietenii pe care i-am avut si pe care ii am. Ciudat este ca ceea ce m-a atras la aceasta fraza este tocmai faptul ca si eu am aceeasi credinta. Numai ca este o problema: consider ca inca nu am gasit acea MARE prietenie. Am prietenii foarte frumoase, ce ma leaga de persoane speciale, pe care le apreciez si tine enorm la ele. Evident toti avem. Dar cati din noi sunt capabili sa mentina o asemenea relatie? Cati dintre noi nu renunta la un prieten pentru un "nimic"? Cati risca totul pentru un prieten? Cati din voi ati plans alaturi de un prieten, numai pentru ca nu puteati sa il opriti din plans in nici un fel? Acestea sunt momente pe care cu greu le uiti, momente de care iti vei aminti peste ani si ani. Nu vreau sa fac filozofia "prieteniei" pentru ca nu ma caracterizeaza. De ce? Pentru ca EU sunt genul de om foarte naiv (trebuie sa recunosc) si destul de sociabil as putea spune. Imi plac oamenii, imi place sa ma inteleg bine cu ei si sa ii iubesc. Insa imi pare foarte rau ca sunt asa...:|. Poate nu ar trebui, dar in ziua de azi sa fi "om" este ceva ce se gaseste foarte greu. Si din pacate nu toti sunt ca mine, de aceea mi-am luat foarte multe tepe cu astfel de oameni pe care ii consideram "prieteni".
Si totusi ieri am stat si am reflectat asupra tuturor prietenilor mei. Cercul este restrans, dar deosebit. Adica este putin din toate. Fiecare este special in felul lui si tin la toti. Dar (mereu exista un "dar") imi este frica sa cred in oameni. Uneori cand zic ceva...dupa, ma intreb de 10x daca a fost bine ca am zis. Am facut multe greseli, imi pare rau, dar asta este viata....din greseli invatam.
In urma cu cateva luni am avut o experietnta foarte neplacuta, atunci credeam ca s-a sfarsit lumea, ca nu mai am nimic, ca mor. Acum? Doamne, acum mi se pare o mare prostie. Nu mai simt nimic pentru persoanele respective, imi aduc aminte de ele pur si simplu...aaa da au existat in viata mea, am avut momente frumoase impreuna, s-au dus. Se zice ca in viata totul este trecator, deci de ce sa ne obosim atat?
Un prieten adevarat va sti mereu ce sa faca ca sa nu te raneasca si inainte de a face ceva se va gandi si la binele tau nu, numai la al lui...daca nu indeplineste aceste conditii?. Inseamna ca nu iti este periten.
Mottoul meu: "Tu nu ma vrei? Nici eu nu te vreau!"
Nu merita sa plangi pentru nimeni iar cei care merita, nu te vor face sa plangi.
1 comment:
Toti trecem pe acolo, iubita. [:-<]
Stiam eu ca poti trece peste greu si peste durerea provocata de acele pers :| .... esti prea puternica ca sa nu poti trece.
Si stii bine ca ai prieteni buni in jurul tau, care oricand ar face orice pentru tine si care te iubesc mult de tot.
Viata merge inainte! Pentru ca asa cum ai zis si tu, totul este trecator. Insasi viata este trecatoare, dar sa avem grija sa treaca cu folos.
Te ubesc enorm, ubita! Si eu o sa iti fiu alaturi oricand ai nevoie ... daca vrei sa plangi pe un umar, daca vrei sa imparatsesti fericirea .. sa stii ca exist! :D
:X:X:X:X:X:X:X
:*:*:*:*:*:*:*
:X:X:X:X:X:X:X
Post a Comment